Home « machiaj « Sfaturi pentru machiajul tenului gras

Sfaturi pentru machiajul tenului gras

Adaugat pe 07 mai 2014

machiaj ten grasUn machiaj bine realizat va ascunde imperfecțiunile și va sublinia trăsăturile frumoase ale unui chip. Pentru a realiza un machiaj perfect, va trebui să țineți seama de câteva sfaturi. Citiți în continuare pentru a afla câteva trucuri pentru a realiza un machiaj potrivit tenului gras!

(Citiți și "Trucuri pentru un machiaj rezistent vara")

1. Aplicarea bazei de machiaj

Dacă sunteți în căutarea de modalități prin care puteți face tenul mai puțin gras, trebuie să știți că primerul are un rol important în acest proces. Makeup artiștii subliniază că primerul (baza) ajută machiajul să reziste mai mult timp. De aceea, va trebui să aplicați un primer pe zonele grase, începând cu zona T. Cumpărați un primer care nu conține ulei și aplicați-l pe frunte, nas și bărbie. Asigurați-vă că aplicați baza de machiaj pe tenul proaspăt curățat, înainte de a aplica fondul de ten și pudra.

2. Aplicarea pudrei

Folosirea pudrei reprezintă o altă modalitate prin care se poate obține un ten mai puțin uleios pe parcursul zilei. Cu toate acestea, se poate obține un ten cu aspect de mască, dacă pudra se folosește în exces. Pentru a evita această problemă, se recomandă folosirea unei pudre minerale, care va absorbi uleiul, în timp ce conferă tenului un aspect natural și uniform.

3. Șervețele matifiante

machiaj ten grasFolosirea șervețelelor matifiante reprezintă o modalitate foarte eficientă pentru înlăturarea excesului de sebum. Chiar dacă machiajul dumneavoastră arată impecabil dimineața, după-amiaza este posibil să obsevați că tenul lucește, din cauza excesului de sebum. Șervețelele matifiante vă vor ajuta să obțineți din nou un ten proaspăt, matifiat.

(Citiți și "Cum se curăţă pensulele pentru machiaj")

Dacă nu știți cum să le folosiți, puteți afla acest lucru de la specialiști! Aceștia spun că trucul constă în presarea ușoară a șervețelului pe zonele problemă, după care va trebui să treceți ușor șervețelul pe întreaga suprafață a tenului. Astfel, veți îndepărta excesul de sebum și veți păstra intact machiajul.

4. Fard de obraz mat

Dacă doriți să alegeți produsele de machiaj potrivite pentru tenul gras, printre acestea trebuie să se numere un fard de obraz mat. Acest produs cosmetic va adăuga o tentă de culoare obrajilor, fără a-i face lucioși.

Sursa: becomegorgeous.com
Sursa foto: stylecraze.com

Comentarii

Articole similare

Machiaj rezistent pentru vară

Adaptarea regimului de îngrijire a tenului în funcție de sezon este foarte importantă. Dacă ați realizat schimbări în regimul de îngrijire a pielii atunci când s-a trecut de la iarnă la primăvară...

Ordinea aplicării produselor de machiaj

Orice construcție are nevoie de o bază solidă și de încredere. Același principiu se aplică și machiajului. Astfel, un machiaj reușit și rezistent va trebui creat după ce s-a aplicat o bază sau o cremă...

Trucuri pentru un machiaj rezistent vara

Vara, din cauza căldurii excesive, trebuie să acordăm mai multă importanţă modului în care realizăm machiajul. Pentru a evita ca acesta să se "topească" trebuie să respectăm câţiva paşi simpli...

Măşti de faţă pentru micşorarea porilor

A avea un ten impecabil cu ajutorul produselor cosmetice este foarte uşor, dacă utilizăm produsele potrivite, însă un ten perfect în mod natural este mult mai greu de obţinut şi de menţinut!

Ingrijirea tenului primavara

Primăvara, aşa cum garderoba dumneavoastră necesită o înnoire, acelaşi lucru este necesar şi în cazul tenului. Rutina de îngrijire trebuie să fie...
Publicitate