Home « tratamente « Cum putem echilibra hormonii în mod natural

Cum putem echilibra hormonii în mod natural

Adaugat pe 09 mai 2014

echilibrare hormoniDezechilibrul hormonal este adesea considerat o problemă greu de rezolvat. Hormonii au un rol esențial pentru sănătate și fericire, iar un mic dezechilibru poate avea efecte dramatice asupra greutății, aspectului pielii, dispoziției, fertilității, energiei și nivelului de anxietate.

Cu toate acestea, ca orice altă problemă de sănătate, și problema dezechilibrului hormonal poate fi rezolvată, aplicând câteva schimbări în stilul nostru de viață.

Simptome și cauze ale dezechilibrului hormonal

Simptomele dezechilibrului hormonal sunt resimțite în timpul pubertății, menstruației, sarcinii și perioadei postpartum, premenopauzei și menopauzei. Simptomele comune ale dezechilibrului hormonal includ:

  • sindromul premenstrual
  • acnee sau erupții cutanate
  • infecții ale tractului urinar
  • schimbări de temperatură
  • anxietate și iritabilitate
  • durere de cap / migrenă
  • poftă de dulce
  • creșterea în exces a părului

echilibrare hormoni (Citiți și "3 modalităţi de a satisface poftele alimentare")

Printre simptomele dezechilibrului hormonal, se mai pot număra:

  • simptome asemănătoare unei alergii
  • probleme legate de somn
  • menstruații neregulate
  • oboseală
  • retenție de apă
  • ten gras sau uscat
  • endometrioză
  • schimbări de dispoziție
  • creștere în greutate
  • depresie

Cauzele comune ale dezechilibrului hormonal

echilibrare hormoni

  • 1. O nutriție deficitară. Nutriția corectă oferă corpului nostru instrumentele necesare pentru a echilibra hormonii în mod natural.
  • 2. Epuizarea glandelor suprarenale și stresul. Glandele suprarenale (acestea produc hormoni care luptă împotriva stresului) se epuizează după un stres îndelungat și nu își mai pot îndeplini atribuțiile.
  • 3. Pastilele anticoncepționale. Femeile care folosesc pastile anticoncepționale tind să aibă un dezechilibru hormonal, chiar și după întreruperea tratamentului.
  • 4. Dezechilibrul glandular. Glandele endocrine sunt responsabile de producerea hormonilor și sunt afectate de o serie de aspecte precum: stresul, efectul yo-yo cauzat de diete, boli sau consumul de droguri.
  • 5. Drogurile, stimulentele și chimicalele. Medicamentele și stimulentele, cum ar fi cafeina, toxinele și hormonii (din pesticidele care se găsesc în mâncare, aer și apă) pot imita estrogenul și pot interfera cu echilibrul hormonal natural.
  • 6. Nașterea și perioada postpartum. Pentru hormoni, nașterea poate fi comparată cu o plimbare cu roller coasterul. Dacă aveți o sănătate precară înainte, în timpul sau după naștere, hormonii cu siguranță vă vor da de veste.

Alimente pentru echilibrarea hormonilor în mod natural

echilibrare hormoni

  • 1. Acizi grași esențiali. Consumați alimente bogate în acizi grași esențiali: nuci, cereale integrale, ulei de măsline și pește bogat în omega 3.
  • 2. Fructe bogate în flavonoide. Consumul de fructe bogate în flavonoide ajută la echilibrarea hormonilor. Includeți în dietă citricele, fructele de pădure și strugurii roșii pentru o doză de flavonoide.

    (Citiți și "Ce sunt flavonoidele și care sunt beneficiile acestora")

  • 3. Legume cu frunze verzi. Legumele cu frunze verzi (spanacul) sunt bogate în nutrienți și mențin echilibrul hormonal în corp.
  • 4. Legumele crucifere. Dacă nu vă plac legumele cu frunze verzi, atunci includeți în dietă legumele crucifere (conopidă, broccoli).
  • 5. Alimente bogate în fibre. Consumul de alimente bogate în fibre sunt foarte benefice pentru sănătate, deoarece fibrele ajută la echilibrarea hormonilor și mențin sănătatea. Pentru o doză suficientă de fibre, consumați multe fructe, legume și cereale integrale.
  • 6. Suplimente. Optați pentru suplimente nutriționale, în special complexul de vitamine B.
  • echilibrare hormoni7. Omega 3. Peștele bogat în omega 3 are o multitudine de beneficii, de la o piele strălucitoare la menținerea echilibrului hormonal. Pentru o cantitate optimă de omega 3, alegeți pește precum tonul și somonul sau luați suplimente de omega 3.
  • 8. Alimente organice. Alegeți să consumați alimente organice, deoarece acestea nu conțin chimicale sau poluanți. Prin urmare, acestea sunt sigure pentru consum.

Alimente de evitat în cazul dezechibrului hormonal

Pentru a vindeca un dezechibru hormonal, va trebui să renunțați la anumite alimente. Printre acestea se numără:

  • băuturile alcoolice și mâncărurile cu indice glicemic ridicat (mâncărurile îndulcite)
  • carbohidrații rafinați (paste albe, orez alb sau făina albă)
  • cafeina (cafea, cola sau alte băuturi energizante)
  • grăsimile animale (lapte integral și carne roșie)

Sfaturi pentru echilibrarea hormonilor

Dormiți bine. Asigurați-vă că aveți un somn odihnitor și că dormiți suficient în fiecare zi.

Controlați stresul.Stresul este cel mai mare inamic al corpului dumneavoastră. Astfel, asigurați-vă că țineți sub control stresul: practicați yoga, respirația profundă sau meditația.

Fiți activ. Includeți exercițiile fizice regulate în rutina dumneavoastră zilnică.

(Citiți și "Cele mai bune ceaiuri împotriva stresului")

Sursa: indiatimes.com
Sursa foto: jackiebaron.com – lifesupportscounselling.com.au - healthfamilyplus.com - siberianhealth.com

Comentarii

Articole similare

Cum depășim timiditatea și anxietatea socială

Dacă suntem timizi și suferim de anxietate socială înseamnă că suntem idealiști, că judecâm prea aspru, atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru. Astfel, ne este foarte greu să...

Efectele diferitelor tipuri de droguri

Denumirea de drog se referă la orice substanță (cu excepția alimentelor și a apei) care, atunci când este consumată, afectează funcțiile fizice și psihice ale corpului...

Cum învingem pofta de dulce

Dacă aveți poftă de morcov sau de măr, e perfect. Dar dacă, asemenea majorității oamenilor, aveți pofte mai puțin sănătoase, urmați sfaturile de mai jos pentru a nu cădea pradă...

Chia - beneficii pentru sănătate

În limba Nahuatl 'chian' înseamnă 'uleios', de aici provenind numele semințelor chia. Semințele chia conțin fibre, proteine, grăsimi, calciu, magneziu...

Ce să mâncăm pentru a avea păr şi unghii puternice

Atunci când vorbim despre păr şi unghii sănătoase şi puternice, o dietă echilibrată nu ar trebui subestimată. Alimentele bogate în anumiţi nutrienţi sunt benefice pentru un păr sănătos şi pentru unghii tari...

Cauzele unui sistem imunitar slăbit

O multitudine din obiceiurile zilnice fac rău sistemului imunitar. Dacă înlăturați sau diminuați aceste aspecte, veți observa o îmbunătățire a sănătății dumneavoastră...
Publicitate